Gheorghe Sarau


Programe de succes ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului privind învăţământul pentru rromi

conf. dr. Gheorghe Sarău,

consilier pentru limba rromani şi rromi

în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Programe de succes ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului privind învăţământul pentru rromi

01. De la căutări la soluţii de succes

Dacă ar fi să rezumăm în câteva cuvinte de ce modelul gândit şi exersat în spaţiul geografic româneasc în domeniul educaţional cu rromii a constituit şi constituie un succes, ar trebui să recunoaştem faptul că în anul de renaştere a iniţiativelor educaţionale pentru rromi – 1998 – abordarea noastră şi a ministerului educaţiei s-a schimbat radical în configurarea ofertei educaţionale pentru acest important segment şcolar.

Ca un prim demers, s-a renunţat, astfel, la practica de până atunci, ca proiectarea măsurilor educaţionale destinate rromilor să fie făcută de către specialiştii ministeriali nerromi, trecându-se la creionarea acestora pe baza consultărilor sincere cu partenerii rromi beneficiari, astfel încât, treptat, sloganul „Cu rromii, pentru rromi!” s-a dovedit o realitate.

A doua mare abordare tactică a fost aceea de a se înnobila principiul consultărilor permanente cu rromii cu practica stringentă de a se capta resurse umane rrome în sistemul educaţional, respectiv, de a se forma, pentru viitor, o tânără intelectualitate  rromă, ce să constituie, pe de o parte, o garanţie „emoţională” a intervenţiilor educaţionale destinate rromilor, iar pe de alta – să ofere modele de reuşită pentru copiii, adolescenţii şi tinerii rromi.

Dacă direcţiile educaţionale strategice dedicate rromilor s-au reconfigurat fără dificultate, de la nivel ministerial, din luna aprilie 1988, captarea noilor resurse umane rrome în învăţământ însă, sensibilizarea cadrelor didactice rrome deja existente în sistem de a veni în sprijinul educaţiei rromilor, formarea unor noi contingente de educatori, învăţători şi de profesori, constituirea reţelei de inspectori şcolari pentru problemele educaţionale ale  rromilor, a mediatorilor şcolari şi a metodiştilor pentru limba, istoria şi şcolarizarea  rromilor aveau să se structureze din anul 1999, un an ce a înregistrat multe reuşite din perspectiva învăţământului pentru rromi.

La nivelul intervenţiei punctuale însă, în grupa de grădiniţă, în sala de clasă, în munca personalului didactic nerrom cu copiii şi elevii rromi se resimţea nevoia completării demersului didactic cu informaţii din intimitatea culturală specific rromă. Asfel, începând din anul 1999 – la propunerea societăţii civile – se conştientizează necesitatea unor intervenţii de formare continuă adresate cadrelor didactice nerrome din perspectiva rromanipenului, văzut ca un corpus de informaţii specific rrome menite să completeze cunoştinţele din domeniul disciplinelor psiho-pedagogice dobândite de personalul didactic în formarea iniţială. dactice din şcolile şi localităţile acestora, şi se continuă programele de formare cu partenerii, ca, în final, din anul 2007, Ministerul să preia în totalitate formarea continuă în rromanipen educaţional a personalului didactic nerrom care lucrează la grupe şi clase cu copii şi elevi rromi.

02. Până când să investim „degeaba” în rromi?

În configurarea şi derularea ţintelor strategice ale Ministerului din perspectiva învăţământului pentru rromi, s-au ridicat, de multe ori, semne de întrebare vizând utilitatea nuanţării plliticilor educaţionale în favoarea rromilor. S-au constatat, de pildă,   experienţe de negare a tuturor argumentelor pozitive, constructive, invocându-se o lipsă  de receptivitate din partea rromilor la ofertele educaţionale, o ineficienţă a investiţiei de capital de energie şi de încredere în rromi.

Am imaginat, astfel, Diagrama de mai jos, prin care am încercat să demonstrăm celor sceptici viabilitatea investiţiilor de orice tip în comunităţile de rromi, ce se află într-un raport invers proporţional investiţie – profit din perspectiva factorului timp.

Diagrama Sarău, 2007

Cu alte cuvinte, ceea ce auzim, adesea, legat de aparenta „ineficienţă a investiţiilor, a  încrederii în rromi”, ar trebui văzută prin prisma graficului de mai sus, când, după o perioadă de investiţie, profitul devine, progresiv, vizibil, astfel încât, odată cu consumarea factorului Timp, se înregistrează o saturaţie benefică, un „refuz” normal de absorbţie a investiţiilor, secondat de o creştere invers proporţională a profitului. Aşadar, cu trecerea timpului, comunităţile de rromi, inclusiv cea şcolară, îşi vor gestiona singure – mai cu seamă după atragerea resurselor umane rrome corespunzătoare în cest proces –  problemele, dificultăţile, aspiraţiile.

03. Şi care sunt tipurile de programe, totuşi?

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului  şi partenerii au configurat, între 1990-2008 şase mari tipuri de programe în contextul învăţământului pentru rromi.Acestea sunt:

I. Programe iniţiate şi finanţate doar de MECT:

n      Alocarea de locuri distincte pentru copiii rromi la admiterea în licee (1990 – 1955, 1995-2000, 2001-2008);

n      Acordarea unor locuri distincte tinerilor rromi la admiterea în facultăţi şi colegii universitare (1992- 2008);

n      Predarea limbii şi istoriei romilor în şcoli şi licee (1990; 1992- 2008);

n      Predarea limbii romani la nivel universitar (1992-2008);

n      Instituirea posturilor de inspectori pentru şcolarizarea romilor în cadrul ISJ (din 1999);

n      Finanţarea posturilor de profesori pentru limba şi istoria romilor (1990;1992- 2008);

n      Organizarea şcolilor de vară de limba şi istoria romilor (1999 – 2008), cu finanţări proprii în 2000 şi 2007, 2008);

n      Concurs naţional şcolar de limba romani (2000-2008) şi tabere de limba şi creaţia rromă (1998 – 2006);

n      Concurs naţional şcolar de istoria şi tradiţiile rromilor (din anul 2008);

n      Programe şcolare (1991-2008) şi manuale şcolare de limba  şi literatura romani, de istoria şi tradiţiile romilor (1994-2008);

n      Cursuri de formare iniţială şi continuă (în 2007, peste 1800 resurse umane au fost formate), iar în 2008 au beneficiat alte 1900 persoane;

n      Derualarea anuală a câte 80 – 120 grădiniţe estivale premergătoare clasei I (între 2002 – 2007), iar în vara anului 2008 au fost organizate alte 280 de grădiniţe estivale.

II. Programe iniţiate şi finanţate de partenerii MECT (peste 80 de organizaţii din 1988 şi până în prezent):

n      Romani CRISS (1994-2008)

n      Institutul Intercultural Timişoara (1994 – 2007)

n      Partida Romilor “Pro Europa” (1997-2007)

n      PER Tg. Mureş şi Biroul Regional Central şi Est European al PER, cu sediul la  Bucureşti (1998-2008)

n      CEDU 2000+ Bucureşti (desprins în 1999 din FSD, 1998-2007)

n      CRCR Cluj Napoca (1998- 2008)

n      Salvaţi Copiii (1998-2008)

n      Reprezentanţa UNICEF (2001- 2008)

n      Organizaţia “Amare Rromentza”, Bucureşti (2006-2008)

n      Fundaţia “Ruhama” – Oradea (2007-2008)

Au excelat programele de formare a resurselor umane rrome şi nerrome şi producerea de materiale educaţionale pentru romi.

III. Programe iniţiate de MECT şi finanţate de Reprezentanţa UNICEF în România:

n      Editarea de materiale educaţionale şi de manuale şcolare auxiliare pentru limba, istoria şi tradiţiile romilor (2001-2008, 17 titluri);

n      Acordarea de burse pentru acoperirea taxelor de studii tinerilor romi care predau limba romani în şcoli şi frecventau la IDD secţia de “institutori-limba rromani”, Universitatea Bucureşti (2001-2005, anual între 117 – 220 burse);

n      Finanţarea şcolilor de vară de limba şi istoria romilor (2001- 2008);

n      Brevetarea “grădiniţei estivale” premergătoare clasei I (2001);

n      Formarea cadrelor didactice nerrome care lucrează cu elevi şi copii rromi în rromanipen educaţional (2004-2006);

n      Testarea ZEP (zone de educaţie prioritară);

n      Intâlniri de lucru ale inspectorilor şi metodiştilor pentru şcolarizarea rromilor (2003, 2005, 2006, 2007).

IV. Programe iniţiate şi derulate de MECT cu fonduri europene, în megaprogramul educaţional PHARE pentru categorii dezavantajate de copii şi  elevi

n      Derularea programului educaţional PHARE pentru categorii dezavantajate (romi, îndeosebi), septembrie 2002 – 2008;

n      Acordarea de burse de studiu pentru 55 tineri rromi la IDD (institutor – limba romani, 2003-2007, la Univ. Bucureşti, şi pentru alţi 58 la UBB (2006, 2007, în anul  2008, aceştia fiind în anii II şi III de studii);

n      Formarea cadrelor didactice nerome şi rome în domeniul educaţiei incluzive;

n      Instituirea reţelei de mediatori şcolari romi în şcolile din proiect (peste 600 mediatori şcolari) şi formarea acestora;

n      Derularea Programului “A doua şansa” (cl. I-X), din 6 oct. 2005 şi mai departe, 2006 – 2008;

n      Derularea de grădiniţe de vară pentru copiii care nu au frecventat-o anterior intrării în clasa I (2004-2008); În vara anuli 2008, au beneficiat de astfel de grădiniţe pste 2400 copii rromi (în afara celor menţionaţi la cap.I).

n      Elaborarea de materiale educaţionale (inclusiv bilingve sau pentru limba romani);

n      Reabilitare de spaţii şcolare şi dotări în program.

V. Programe derulate de MECT în contextul programelor guvernamentale

n      Toate activităţile educaţionale pentru rromi sunt în spiritul Strategiei  Guvernamentale pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor H. G. 522/26 aprilie 2006 – publicată în M. Of. R. nr. 371 din 28 aprilie 2006 – (iniţial: H.G. 430 /25 aprilie 2001 publicată în M. Of. R, nr. 252, 16 mai 2001) şi al obiectivelor Deceniului de Incluziune a Rromilor, program finanţat de George Soros şi de Guvernul României.

n      Proiecte strategice europene – Guvernul României (din 2008). Ex.: Proiectul “Toţi la grădiniţă!, Toţi în clasa I !” (2008 –2009), privind grădiniţele estivale premergătoare clasei I şi servicii de asistare integrată pe parcursul clasei I (proiectat pentru vara anului 2009 un eşantion de 8400 copii rromi beneficiari).

VI. Programe iniţiate de MECT din perspectivă legislativă

O serie de acte normative susţin demersurile Ministerului şi ale partenerilor privind oferta educaţională pentru rromi:

– Notificarea nr. 41 459/10 noiembrie 2008 pentru aprobarea Fişei nr. 41 459/19 septembrie 2008 privind (auto)evaluarea activității inspectorilor şcolari pentru problemele educaționale ale rromilor;

– Ordin privind aprobarea programei şcolare pentru disciplina opţională „Educaţie interculturală” (curriculum la decizia şcolii pentru învăţământul gimnazial) şi a programei şcolare revizuite pentru disciplina opţională „Drepturile omului” (curriculum la decizia şcolii pentru liceu) nr. 3774 / 22.04.2008;

– Notificarea MECT nr. 27 481/28 februarie 2008 cu activităţile privind admiterea candidaţilor romi în învăţământul liceal şi profesional de stat, în anul şcolar 2008/2009;

– Notificarea MECT nr. 26 596/14 februarie 2008 privind profilul şi tipurile de activităţi ale tutorelui şcolar pentru elevii rromi de liceu;

– Notificarea MECT nr. 26 595/14 februarie 2008 privind exemple de activităţi ale metodistului pentru şcolarizarea / predarea limbii şi istoriei rromilor / ale profesorului de limba rromani;

– Notificare MECT nr. 25 436/ 28 ianuarie  2008 cu precizările MECT privind încadrarea mediatorului şcolar;

– Notificarea MECT nr. 42 047/4 octombrie 2007 privind Fişa cu modalităţile de antrenare / motivare a cadrelor didactice (educatori/ învăţători) în organizarea şi derularea grădiniţei estivale premergătoare clasei I (anual, 3-4 săptămâni în intervalul august – septembrie), destinată copiilor rromi şi nerromi care nu au frecventat grădiniţa şi urmează să se înscrie la cl. I

– Ordinul MECT nr. 1529/18 iul. 2007 privind dezvoltarea diversităţii în curriculumul naţional (publicat în M. Of. R. nr. 670/1.X.2007);

– Ordinul MECT nr. 1539/19 iul. 2007 privind normele de încadrare şi de activitate ale mediatorului şcolar (publicat în M. Of. R. nr. 670/1.X.2007);

– Ordinul MECT nr. 1540/19 iul. 2007 privind interzicerea segregării şcolare a copiilor romi şi aprobarea Metodologiei pentru prevenirea şi eliminarea segregării şcolare a copiilor romi (publicat în M. Of. R. nr. 692/11.X.2007);

– Notificarea nr. 29546/06. 04. 2007 privind reactualizarea componenţei CMIS (Comisia Ministerială pentru Implementarea Strategiei de Îmbunătăţire a Situaţiei Romilor);

– Notificarea MECT nr. 28 859/26 martie 2007 referitoare la aprobarea Fişei postului privind activitatea inspectorilor şcolari pentru problemele educaţionale ale romilor.

– Nota MECT nr. 28859/23 martie 2007 privind întregirea normelor pentru inspectorii şcolari pentru problemele educaţionale ale romilor;

– Notificarea MECT nr. 26 256/12 februarie 2007 privind aprobarea şi derularea Fişei de lucru a metodiştilor pentru şcolarizarea romilor;

– Notificarea MEC nr. 48 897/13 noiembrie 2006 privind Calendarul romilor (cu destinaţie şcolară);

– Notificarea MEC nr. 42 622/25  octombrie 2006 privind derularea unor activităţi specifice şcolarizării romilor;

04. Care ar fi rezultatele?

n      Număr de elevi care şi-au asumat identitatea romă: peste 263.409 (în 1990 erau 109.129);

n      Număr de elevi romi care studiază limba şi/sau istoria romilor: 26.805 (3-4 ore / săptămână);

n      Numărul profesorilor de romani şi de istoria romilor: 420 – 460 în 41 judeţe;

n      Peste 800 de mediatori şcolari romi formaţi între 2003 – 2008;

n      42 inspectori cu problemele educaţionale ale romilor;

n      60 metodişti cu şcolarizarea romilor şi predarea curriculumului rom în judeţe;

n      Predarea integrală în limba rromani la cl. I – a IV-a, la: Şcoala nr. 12 Măguri (Lugoj – jud. Timiş), Şc. 1 Orăştie şi Sc. 1 Lupeni (HD), Şc. Ineu (Bihor), Şc. nr. 9 Anton Pann (BR), Şc. Stoenesti (OT) – peste 350 elevi rromi;

n      Predare parţială în limba romani la cl. V-VIII (Şc. 12 Măguri – Lugoj);

n      Curriculum bilingv romani – român în grădiniţele de la Săruleşti (jud. Călăraşi), Ciurea (Iaşi), Bacău (3 unităţi),  Şc. nr. 12 Măguri (2 grupe), (Ineu BH);

n      7940 copii, adolescenţi, tineri şi adulţi romi au urmat “Şansa a doua” în intervalul 2005 – 2007. Alţi 6300 sunt înscrişi în anul şc. 2007 /2008. În program, se studiază, opţional, şi o ora de limba maternă rromani,

n      Peste 3000 cadre didactice nerome de la grupe şi clase cu elevi romi au urmat cursuri de formare continuă în romanipen educaţional, între 1994- 2008.

05. Cum se văd în timp aceste realizări?

Dacă ar fi să evaluăm, în încheiere, restrângând analiza la un singur parametru, cel al frecventării şcolii de către elevii rromi, corelat cu studiul în limba maternă rromani ori a orelor de limba şi istoria rromilor, observăm, la o privire, retrospectivă, următoarele:

Conexând cu datele existente pentru anul 1990, numărul de elevi rromi a crescut, de la 109.325 (preşcolari, elevi de la cl. I-XIII), la finele anului şcolar 2006/2007, la 263.409 elevi rromi (7,43 %, raportat la totalul de 3,5 mil. preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar).

Totodată, a crescut, proporţional, şi numărul de elevi rromi care a optat pentru studierea curriculumului adiţional rrom – compus din 3-4 ore săptămânale de limba şi tradiţiile rromilor la nivelul claselor I–a XII-a, respectiv din ora de istoria şi tradiţiile rromilor, prevăzută la clasele a VI-a şi a VII-a), ori care a trecut la studiul integral în limba maternă rromani (în anul şcolar 2006/2007, 9,81 % elevi rromi au studiat, suplimentar, orele de limba şi istoria rromilor sau în limba rromani din numărul total de elevi rromi care frecventau şcoala (deci, 25.525 din 260.105).

La finele anului 2007 / 2008, numărul elevilor rromi care studiază ore de limba rromani (ori în limba maternă rromani) a crescut la 26.805 (din care 320 învaţă doar în limba maternă, la grădiniţe şi la cl. I-V).

Tabel  – Şcolarizarea rromilor comparativ cu predarea limbii şi istoriei rromani, în per. 1990-2008

An şcolar

Nr. elevi rromi cu identitate rromă asumată

Nr. elevi rromi care au studiat limba

şi/sau istoria şi tradiţiile rromilor ori

integral în limba rromani

2007/2008

263. 409

26.805, din care 320 au studiat integral în

limba maternă rromani

2006/2007

260. 105

25.525, din care 140 au studiat integral în

limba maternă rromani

2005/2006

243.008

24. 903

2004/2005

220.000

24.129

2003/2004

183.176

20 528

2002/2003

158.128

15 708

1989 /1990

109.325

50

06. Concluzii

Simpla lecturare a acestei laconice treceri în  revistă a programelor gândite şi derulate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, împreună cu partenerii săi, atestă un demers încrezător, ale cărui roade se văd deja. Cu rromii şi pentru rromi! – constituie, în continuare, sloganul reuşitei.

8 Răspunsuri to 'Programe de succes ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului privind învăţământul pentru rromi'

Subscribe to comments with RSS sau TrackBack to 'Programe de succes ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului privind învăţământul pentru rromi'.

  1. sara said,

    Buna ziua domnule Sarau, numele meu este Sara si sunt de etnie rroma. Am reusit anul acesta sa-mi inscriu fetita in clasa a5a dar ii este si ei destul de greu, nu se integreaza. noi locuim in provincie si viata aici e mai grea decat in Bucuresti. Am citit ce ati scris mai sus, o prietena mi a aratat pe internetul ei si m-am gandit sa va intreb cam ce ar putea fetita mea sa faca in anul scolar 2009-2010.
    Ma gandeam sa o trimit intr-o tabara sau sa o includ intr-un program care i-ar face viata mai usoara.

    astept raspuns pe adresa prietenei mele ralucatza@yahoo.com

    • gheorghesarau said,

      Trimit acest mesaj la Romani Criss si la Amare Rromentza, poate dansii va vor ajuta cu o tabara. Ceea ce stiu este ca dansii deja deruleaza astfel de activitati. Noi, MECI, anul acesta nu am avut o tabara pentru copii. Dati-mi si judetul ca sa va indrum spreinspectorul pentru rromi.
      Scrieti-mi pe adresa sarau_2006@yahoo.com

      Cele bune!
      Gheorghe Sarau
      ///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

  2. bodian deszo said,

    sint reprezentantul romilor din localitatea brasov o comunitate de 530 de romii pentru care oftez sai scolarizez si sa le formez cu ajutorul ajeofm sa invete o meserie sai angajam la locurii de munca. printre ei am persoane care fara sa fi unblat la scoala stie sa citeasca si sa scrie si nu gasesc legea pentru formarea unei comisii de catre inspectorat pentru
    examinarea romilor adulti LA ADOUA SANSA care stie sa scrie si sa citeasca fara sa aibe vreo clasa iar in urma examinari sa fie clasificat in clasa la care se incadreaza dupa nivelul cunostintelor lui

    VA ROG DACA CAREVA STIE LEGEA LA CARE SE INCADREAZA SA MIO TRIMITA E_MAIL VA MULTUMESC

    • gheorghesarau said,

      Cautati-o pe Diana Pruteanu, insp. rroma de la iSJ Brasov.
      Gh.S.

  3. gheorghesarau said,

    Doriti ceva, ziceti mai clar, va rog!
    Gh.S.

  4. gheorghesarau said,

    Da, Nelule, tocmai de aceea am venit in zona voastra, la Suceava, cu ed. a XII-a a Olimpiadei de limba si literatura rromani, anul acesta, intre 12-16 apr., unde si tu ai fost cooptat in Comisia de evaluare.
    Anul viitor, cu voia lui Dumnezeu, vom veni la voi, la Botosani, cu ed. a V-a a Concursului national de istoria si traditiile rromilor.
    Gheorghe Sarau

  5. feli said,

    sa traiti!!Am si eu o mare nelamurire,sunt din orasul strehaia,oras de altfel faimos din pricina densitatii populatiei rome…si,de curand in strehaia s-au infiintat niste centre speciale cu oferte educationale,respectiv cursuri gratuite pentru la care sunt inscrisi numai romani,care mai sunt alesi si pe spranceana…si prin urmare..romi raman tot prosti,tot discriminati si fara locuri de munca pt ca in loc sa se axeze mai mult pe integrarea romilor…danii isi urmeaza propriile interese,..sa nu mai zic ca cei care lucreaza akolo nu sunt demni de functiia ocupata…IMI POATE EXPLICA SI MIE DOMNUL PRESEDINTE ACEST FENOMEN???VA MULTUMESC!

    • gheorghesarau said,

      Dati-mi, va rog, mai multe amanunte despre initiativele educationale de acolo. Cine a derulat sau deruleaza programul, de pilda.
      Gheorghe Sarau


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: