Gheorghe Sarau


Astea sunt cuvinte rrome?

Posted in Uncategorized de gheorghesarau pe Iulie 7, 2009

Ce vorbim? Astea chiar sunt vorbe “ţigăneşti”?  – II –

Caştaliu, caştalie, caştalii

Auzim, adesea, la rromii vorbitori de limbă rromani, formulări de tipul „Lasă-l, că este caştaliu! Nu ştie rromanes!”. Cum s-a ajuns la o astfel de asociere, vom vedea în cele ce urmează. După cum se ştie, în limba rromani există cuvîntul kaśt „lemn” (iar la unii rromi, care au pierdut cuvântul vechi rukh „copac, pom” are şi acest înţeles). Cu sufixul responsabil pentru „aspectul”, „dotarea, înzestrarea cu ceva”, anume –valo (-i, -e, -e), se formează, pornindu-se de la substantivul masc. kaśt „lemn”, adjectivul kaśtvalo „lemnos, cu aspectul lemnului”, formă care – prin frecventa trecere a lui –v- în semiconsoana –w- │u│- a fost percepută kaśtwalokaśtualo│ şi, mai departe, cu trecerea timpului, a rămas forma foarte răspândită, kaśtalo (lucru care, de pildă, în alte situaţii nu s-a întâmplat: barvalo, ratvalo etc.). În treacăt fie spus, însuşi sufixul –valo merită o discuţie aparte, el fiind la origine substantiv, cu sensul de „câştig, profit; posesie; dotare” şi care, prin gramaticalizare, a devenit sufix derivativ (v. cuvântul din întrebarea „Kaj si murro valo?” / „ Care este câştigul meu?”, apărută în comunicarea personală avută cu rromul căldărar Tache Lepădatu, în anul 2002, la Lacul Sărat (Brăila), subiectul fiind originar din zona buzoiană).

Întorcându-ne la cuvintele kaśtalo (sg., m.) / kaśtale (pl., m.), kaśtali (sg., f.) / kaśtale (pl., f.), care, din perspectivă morfologică, sunt adjective, vom observa că, în afara primului sens menţionat, cel de „lemnos, cu aspectul lemnului etc.”, prin schimbarea valorii gramaticale, aceste adjective trec în substantive şi capătă noi sensuri: kaśtalo „lemnar; dulgher, cioplitor în lemn, tâmplar” (s.m., sg.) / kaśtale „lemnari; dulgheri, cioplitori în lemn, tâmplari” (s.m, pl.), respectiv, corespondentele feminine kaśtali (s.f., sg.,) / kaśtală (s.f., pl.).

Dar evoluţia sensurilor nu se opreşte aici, deoarce kaśtalo (s.m., sg.) / kaśtale (s.m., pl.), kaśtali (s.f., sg.) / kaśtale (s.f., pl.) au dobândit semnificaţii noi, anume „nevorbitor al limbii rromani” (s.m., sg.) / „nevorbitori ai limbii rromani” (s.m., pl.), respectiv „nevorbitoare de limbă rromani” (s.f., sg. şi pl.).

Cine sunt, totuşi, aceste persoane nevorbitoare de limbă rromani şi în care context a apărut aceast nou sens pentru, de-acum, substantivele kaśtalo, kaśtale, kaśtali, kaśtală? Noul sens are legătură cu grupurile de „băieşi” (denumire ce face trimiteri la cuvintele de provenienţă latinească şi / sau maghiară ce desemnează „mina”, „puţurile de extracţie minieră, auriferă etc.” şi profesia de „mineri; culegători de metale rare etc.” –  în arealul transilvănean, bănăţean, dar şi în zone din Croaţia – v. comunitatea Mănăştur (sic!) – ori din Ungaria, Serbia, Macedonia, Bulgaria, Grecia etc.) -,  respectiv, cu cele de „rudari”, denumire echivalentă, uzitată în sudul şi estul României.

În România, aflăm de la redutabilul românist, Ion Calotă de la Universitatea din Craiova, că băieşii au fost menţionaţi în Transilvania la începutul sec. al XVII-lea (Ion Calota, Rudarii din Oltenia, Craiova: Editura Sibila, 272 p. + 48 p., 1995).

Ce au astăzi în comun toţi „băieşii” şi „rudarii”? În primul rând, limba, evident!. Dar care limbă? Nu limba rromani, căci aceştia sunt românofoni (vorbitori ai unuia / unor graiuri româneşti), în ciuda răspândirii lor enclavizate în toată zona menţionată. Este de înţeles că grupuri de ludari şi de băieşi sunt întâlnite, ca efect al migraţiei, şi în alte zone ale lumii, îndeosebi în America de Sud. Rudarii / băieşii se îndeletniceau cu adunatul firicelelor de aur din prundişul râurilor aurifere, în vecinătatea minelor, având aşezări de-a lungul apelor, acolo unde, pe timp frumos, de la Sf. Gheorghe până la Sf. Dumnitru, îşi puteau exercita această meserie. De bună seamă, pe timp nefavorabil, invers, de la Sf. Dumitru la Sf. Gheorghe, se asista la o a doua lor îndeletnicire de refugiu, cea de prelucrători ai lemnului („lemnari; dulgheri, cioplitori în lemn, tâmplari”) ori ai arbuştilor, ai arborilor sau ai plantelor erbacee acvatice ce creşteau pe marginea apelor (salcie / răchită, papura, plopul, în general arbori de esenţă moale). Aşa au apărut profesii adiacente, din seria celor exercitate, de regulă iarna, ca: lingurari (confecţioneri de linguri din lemn, blidari (confecţioneri de străchini, blide sau vase din lemn), fusari (confecţioneri de fuse pentru îndrugatul lânei sau al bumbacului), corfari / coşniţari (confecţioneri de coşuri, coşniţe împletite din răchită, din diversele tipuri de sălcii, confecţioneri de paporniţe – împletite din papură), rogojinari (confecţioneri de rogojini din papură) etc.

Prin cioplitul lemnului, băieşii / rudarii executau mese scunde cu formă rotundă, cu trei picioare, a căror înălţime nu depăşea 30-35 cm, la care se servea masa (evident şi populaţia majoritară utiliza aceste mese), ele fiind însoţite de scaune de aceeaşi dimensiune şi formă (rotunde, cu trei picioare). Aceştia meşteşugeau, de asemenea, albii din scorbura unor copaci, pentru spălat şi scăldat, coveţi / căpisteri, jgheaburi la fîntîni, pentru adăpatul animalelor, cioplite, de asemnea din trunchiul copacilor, – de aici denumirile de covătari -, uneori roţi de lemn pentru care, căruţe, trăsuri, pentru fântâni – de aici denumirea de rotari -, lăzi de zestre, solniţe, suporturile de lemn / „caprele” pentru albia de spălat, jucării din lemn pentru copii etc. etc.

Vorbitorii de limbă rromani i-au denumit pe toţi aceştia, trimiţând la a doua lor profesie – kaśtale „lemnari, dulgheri etc.”- mai cu seamă când prima ocupaţie, cea de bază, de culegători de metale din râuri, a devenit nerentabilă.

Cum însă aceştia sunt nevorbitori de limba rromani, al treilea sens devine cel mai circulat astăzi, cu accepţiunea de „persoană care nu vorbeşte limba rromani”, fiind, prin extindere, atribuită nu numai rudarilor / băieşilor, dar şi unor grupuri de rromi ori persoane rrome care nu vorbesc această limbă, deşi familiile lor au vorbit-o cândva. Şi, aşa, descifrăm cuvintele des întâlnite, caştaliu, caştalie, caştalii…

conf. dr. Gheorghe Sarău                                                        20 iunie 2009

3 Răspunsuri to 'Astea sunt cuvinte rrome?'

Subscribe to comments with RSS sau TrackBack to 'Astea sunt cuvinte rrome?'.

  1. eugen said,

    Buna domnule conf.doctor,chiar umbland prin comunitatile de rromi ai mm.sj,sm multi spun ca nu le dau primarii voie sa se declare ca sunt de etnie rroma,si daca se declara nu-si primesc drepturile.am intalnit rromi cu vanzari din mai multe zone ale tarii tot aceiasi problema o afirma si ei,ca drept dovada se vede prin felu cum si cat se implica statul ptr integrarea rromilor sa vina cu statistica de la fiecare judet in parte cu rromi angajati in diferite departamente toate drepturile li se iau,politica e de integrare dar in rest rromi o duc tot mai rau,va multumesc ptr atentie om de omenie conf doctor GHEORGHE SARAU ureaza eugen sanatate maxima,viata lunga si fericita

    • gheorghesarau said,

      Eugene,
      Te dadusi la fund, nu mai aud nimic despre activitatea ta in slujba rromilor tai!
      Gh. Sarau

  2. SOTIR CORNEL said,

    CU RECUNOSTINTA SALUT APLECAREA DUMNEAVOASTRA CATRE LIMBA RROMANI,,DA ESTE O DESCRIERE ,DETALIATA DACA CINEVA NU ANTELEGE CEVA ESTE VORBA STRICT DE DIALECT; CALDARARI,URSARI,,SPOITORI. SOTIR MEDIATOR SCOLAR


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: